Este alertă în România, după ce o altă minoră a fost dată dispărută de acasă. Daria este o fetiță de 12 ani care a plecat de acasă duminică, 31 martie, și nu a mai revenit la domiciliu până în prezent. Cine o vede, este rugat să sune imediat la 112.
Drăguț Daria-Florina este o fetiță în vârstă de 12 ani care a fost dată dispărută. În urmă cu o zi, duminică, 31 martie 2024, minora a plecat de la domiciliul situat în Șoimuș și nu s-a mai întors. S-ar fi văzut cu un prieten cunoscut pe internet, potrivit informațiilor. Minora ar fi plecat pe furiș din casă.
Vezi și ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! OVIDIU A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. CINE ÎL VEDE, SĂ SUNE LA 112
Minora de 12 ani are o înălțime de 1.50 metri și o greutate de 45 de kilograme. Are părul șaten, ochii căprui și nu se cunoscut articolele vestimentare pe care le avea asupra ei în momentul plecării.
„La data de 31 martie 2024, în jurul orei 12:40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au fost sesizați de o femeie din comuna Șoimuș cu privire la faptul că, în dimineața zilei de 31 martie 2024, la ora 10.00, în timp ce se afla la domiciliu, a observat că fiica sa, Drăguț Daria-Florina, în vârstă de 12 de ani, nu se mai afla în camera sa, iar în urma verificărilor făcute de aceasta a rezultat că fiica sa a plecat de la locuință în cursul nopții, posibil pentru a se întâlni cu un prieten cunoscut pe o rețea de socializare.
Semnalmentele minorei: înălțime 1,50 m., greutate aproximativ 45 de kg., păr șaten, ochi căprui (nu se cunoaște cu ce era îmbrăcată la momentul plecării voluntare). Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării persoanei, care a fost dată în urmărire națională.
Polițiștii continuă activitățile specifice și le solicită celor care dețin informații utile găsirii minorei să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, transmite IPJ.
Persoanele care dețin informații despre dispariția fetei sau au văzut-o pe minora de 12 ani sunt rugate să sune la numărul de urgență 112. De altfel, autoritățile au dreptul să solicite sprijinul populației, pentru a găsi cetățeanul dat dispărut. Acest aspect apare în Legea privind căutarea persoanelor dispărute.
„Polițiștii care desfășoară activitatea de căutare a unei persoane dispărute au dreptul de a prelucra date și informații necesare găsirii persoanei respective, obținute din surse accesibile publicului.
(1) În scopul obținerii sprijinului populației pentru găsirea persoanelor dispărute, organele de poliție au dreptul de a face publice informațiile prevăzute în secțiunea publică a bazei de date privind persoane dispărute prin următoarele mijloace:
a) site-ul propriu de internet sau alte forme de comunicare on-line;
b) mass-media centrală și locală, audio-video sau scrisă;
c) campanii de informare;
d) diseminarea către persoanele partenere”, arată art. 27.